Instagram
URMATORUL MECI

logo acs poli timisoara  4 : 1
Astra Giurgiu vs Poli Timisoara
Semifinala Tur
St. Marin Anastasovici
25 Apr, 20:00
Cupa Romaniei

Clasament Play-Off

# Team M P
1 FCSB 7 38
2 FCV 7 35
3 DIN 7 33
4 CFR 7 33
5 UNI 7 28
6 AST 7 26

La nivelul competiţiei

Vineri, 17 Februarie 2017 14:02
Astra a remizat contra belgienilor de la Genk, în prima manşă a “şaisprezecimilor” Europa League, scor 2-2, şi, după cum a arătat meciul, păstrează şanse la calificare, săptămâna viitoare, la retur.


A fost un joc “la nivelul primăverii europene”, cu patru goluri spectaculoase, cu ocazii importante de parte jucătorilor noştri, care au reuşit să revină pe tabelă, de fiecare dată, lăsând o bună impresie, într-o seară special, la Giurgiu.

O organizare apreciată de oficialii UEFA, un spectacol fotbalistic frumos, un rezultat, poate, un pic nedrept, ţinând cont de ceea ce s-a văzut în teren, unde, clar, echipa lui marius Şumudică a arătat ca una “europeană”.

Povestea merge mai departe.. Episodul următor, tot din categoria “bonusuri”, la Genk!

Joi seară, Genk a condus de două ori, prin golurile marcate de Timoty Castagne (25) și Leandro Trossard (83), dar Astra a reușit să revină de fiecare dată, prin golurile înscrise de Constantin Budescu (43) și Takayuki Seto (90), Teixeira, Ioniţă sau Săpunaru având, la rândul lor, ocazii importante de a marca, echipa noastră putând acuza şi neacordarea unui penalty, la Budescu, în startul meciului.

Nu este însă timp de “calcule şi analize”, pentru că duminică echipa noastră joacă un meci decisiv, în campionat, pentru “play-off” – contra celor de la Viitorul, tot la Giurgiu, unde, cu siguranţă, cei prezenţi în tribună “vor avea ce vedea”!


AFC Astra Giurgiu — KRC Genk 2-2 (1-1)

Stadion ''Marin Anastasovici'': 6.000 spectatori .  Au marcat: Constantin Budescu (43), Takayuki Seto (90), respectiv Timoty Castagne (25), Leandro Trossard (83).

Astra: Silviu Lung jr — Geraldo Alves, Cristian Săpunaru (căpitan), Fabrício —  Alexandru Stan, Takayuki Seto, Filipe Teixeira, Junior Morais — Alexandru Ioniță II (Daniel Florea, 64), Daniel Niculae (Sergiu Buș, 63; Viorel Nicoară, 80), Constantin Budescu. Antrenor: Marius Șumudică.
Genk: Mathew Ryan — Timoty Castagne, Jakub Brabec, Omar Colley, Jere Uronen — Bennard Kumordzi ( Sander Berge, 64), Brian Heynen —  Siebe Schrijvers, Alejandro Pozuelo (c) (Jean-Paul Boetius, 75), Leandro Trossard (Thomas Buffel, 88) —  Mbwana Samatta. Antrenor: Albert Stuivenberg.

Arbitru: Svein Oddvar Moen; arbitri asistenți: Kim Thomas Haglund, Magnus Lundberg; arbitri asistenți adiționali: Svein-Erik Edvartsen, Tore Hansen; arbitru de rezervă: Jan Erik Engan (toți din Norvegia)
Citit 1269 de ori
SPONSORI OFICIALI

      logo-carpatina                fit4you-logo       intervitt-logo       

       intervenus-logo          ruroluri-logo

JoomShaper

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor

Detalii

Am inteles!