betano
Instagram
Umatorul meci

   0 : 0
Sepsi vs Astra Giurgiu
Liga I. Etapa 14  
Dum 15 oct, 18:00

Clasament

# Team M P
1 CFR 1907 14 33
2 FCSB 14 29
3 Universitatea 14 29
4 Astra 14 24
5 Botoşani 14 24
6 Dinamo 14 20
“Cavaleria uşoară” loveşte din nou Foto GSP:RO

“Cavaleria uşoară” loveşte din nou

Sâmbătă, 09 Septembrie 2017 19:21
Cu doi jucători care în urmă cu un sezon erau mai degrabă “obişnuiţii” echipei satelit din Liga a III-a, printre marcatori – Romario Moise, respective Silviu Balaure, cu un lot restructurat masiv, cu dorinţă de afirmare, cu o prestaţie matură, Astra reuşeşte prima victorie în deplasare din acest sezon (mai luase, câte un punct din jocurile de la FCSB şi Craiova) şi ajunge la “cota 18” în clasamentul Ligii I, într-o poziţie care o recomandă pentru accederea în play-off, la finalul sezonului regulat.


La Botoşani, chiar dacă  fost condusă pe tabelă, prin golul lui Laurenţiu Buş, Astra a găsit resurse suficiente să revină, egalând, până în pauză, prin Romario Moise, aflat la doilea gol al său în Liga I, pentru ca apoi, în mitanul secund, pe teren să se vadă doar echipa nostră, Claudiu Belu – şi el unul dintre jucătorii “cu  lipici la gol”, deşi joacă fundaş dreapta şi Silviu Balaure – fotbalistul “under 21” al echipei noastre ajungând la cota 4 în acest sezon al Ligii I, la concurenţă cu golgeterii campionatului, reducând la tăcere publicul moldovean.

Astra îşi continuă parcursul frumos, stabil, print-ro victorie într-un loc unde, suntem siguri, puţine adversare se vor impune, în acest sezon.

De remarcat şi fair-play-ul gazdelor, în general, într-un meci care poate fi încadrat, cu siguranţă, în cele “peste media campionatului”.

Urmează duelul ultimelor două ... campioane, Astra - Viitorul, pe 18 septembrie, la Giurgiu.


FC Botosani – Astra: 1-3 (1-1)


Stadion Municipal – Botoşani. Spectatori: 3.500. Au marcat: L. Bus (30) / Romario Moise (44), Claudiu Belu (70), Balaure (86)
.

FC Botoşani: Pap – Dumitraş, Burcă, Miron (Plămadă), Muşat – Tincu, Bordeianu (82 Rodriguez) – Roman, Moruţan, L. Buş – Ciaccheri (66 Popa). Antrenor: Costel Enache.
Astra: Iliev – Iordache, Bejan, Polczak, Stan – Moise (87 Seto), Dandea, Mrzljak – Balaure, Abang (67 Le Tallec), Ioniţă (76 Vidal). Antrenor: Edward Iordănescu.


Arbitri:  Horaţiu Feşnic (Cluj) – Ciprian Danşa (Bihor), Imre Bucsi (Covasna)
Observatori: Iulius Nemţeanu (Ilfov), Nicolae Marodin (Bucureşti)
Citit 973 de ori
SPONSORI OFICIALI

      logo-carpatina                fit4you-logo       intervitt-logo       

      intervenus-logo          ruroluri-logo

JoomShaper

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor

Detalii

Am inteles!